În perioada 23 – 27 mai, 2022 s-a desfășurat în Lazise – Italia, a doua mobilitate a proiectului „WE ARE BETTER WITH STEAM”, cu nr. de înregistrare: 2020-1-RO01-KA229-080262_1. Proiectul are o durată de 36 de luni, coordonator fiind Școala Gimnazială Nr. 1 din Albești, județul Botoșani, cu parteneri din Bulgaria, Italia, Portugalia, Macedonia și Turcia. La mobilitate au participat câte patru elevi, însoțiți de două cadre didactice din fiecare școală parteneră.
Ziua 1 – Am fost întâmpinați cu mare bucurie de profesorii și elevii italieni de la Școala Falcone-Borsellino, o școală de muzică, care ne-a întâmpinat cu orchestra școlii încântându-ne cu melodii internaționale cunoscute elevilor. Am admirat talentul muzical al acestor elevi! Mai târziu, toți partenerii au participat la Ceremonia de comemorare a celei de-a treizecea aniversări „Strage di Capaci” în care magistraţii Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino și-au pierdut viața, după care poartă numele școlii lor, apoi ne-au fost adresate urări de bun venit din parte autorităților locale și a conducerii școlii. Ziua s-a încheiat cu o vizită în centrul orașului, iar seara elevii au cinat în familii unde au avut ocazia să relaționeze și să joace diverse jocuri de cunoaștere.
Ziua 2 – Două ateliere STEAM, unul de informatică și codare, apoi „101 modalități de a interpreta piesa Romeo și Julieta” – O minunată lecție de literatură, artă și teatru. După-amiază am vizitat Verona, locul care l-a inspirat pe Shakespeare în piesa „Romeo și Julieta”.
Ziua 3 – Ateliere STEAM de artă și pictură, iar după amiază am beneficiat de o croazieră cu vaporul pe lacul Garda, care ne-a fost asigurată de autoritățile din Lazise, iar seara, elevii au cinat din nou în familiile italiene.
Ziua 4 – Milano, orașul italian care ne-a surprins prin bogăția sa culturală Catedrala Duomo și Muzeul interactiv Leonardo Da Vinci, o adevărată aventură în lumea tehnicii și științei.
Ziua 5 – Activitate STEAM „Waves, between Light and Music”, după care a urmat feedback-ul întregii activități, cu premierea și încheierea a celei de a doua mobilități.





